Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Mirese contra cost

Mirese contra cost

Sute de mariaje de convenienţă se încheie anual pe insulă între imigranţi asiatici şi femei est-europene, care îşi oferă serviciile voluntar sau sunt victime ale traficului de persoane. Printr-o anomalie legislativă, reminiscenţă a tradiţiei privind zestrea miresei, căsătoria contra cost e perfect legală în Irlanda.

Numai anul trecut, 384 de bărbaţi pakistanezi au cerut permise de rezidenţă în Irlanda pe baza căsătoriilor încheiate cu femei din ţări membre ale UE, de obicei din Estul Europei, susţin autorităţile de la Dublin. Dintre aceste mirese, 116 sunt letone, 50 poloneze, 47 estone şi 39 lituaniene. Un număr mare de nigerieni şi de indieni au adoptat aceeaşi metodă. Indienii s-au însurat cu 36 de de letone şi cu 28 de poloneze.

Un oficial al serviciilor sociale irlandeze, Denis Prior, citat de ziarul „Irish Independent” estimează că 10-15% din căsătoriile civile sunt suspectate ca fiind de convenienţă. Poliţiştii cred că multe dintre aceste „false căsătorii” sunt dovada existenţei unei reţele de crimă organizată, care profită de femeile vulnerabile din fostul bloc comunist. Alteori, femeile însele acceptă acest rol, contra cost. Iar Irlanda a devenit o ţintă uşoară pentru imigranţii care aleg această cale de a obţine rezidenţa în Europa, pentru că, în această ţară, nu există nicio prevedere legislativă care să facă ilegală căsătoria contra cost. Cuplurilor li se cer numai paşapoartele şi certificatele de naştere. „Facem tot ce putem pentru a opri aceste căsătorii prin adunarea de probe privind alte crime, precum bigamia sau frauda, deoarece nu e ilegal să te căsătoreşti cu cineva pentru bani, în Irlanda” , a declarat o sursă din Biroul de Imigraţii al Irlandei, citată de cotidianul britanic „The Times”.

dupa adevarul.ro